2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte.
5. Cinsteşte pă tatăl tău şi pe mamă ta, că bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotrivă aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.
Mă gândesc la acest “să nu ucizi” şi-mi amintesc vecinele făcând coadă la avorturi, imediat după Revoluţia din 1989. Mă întreb care-i drumul cel drept: să faci un copil, în ciuda faptului că nu ai ce-i pune pe masă şi nici nu ai garanţia că el singur se va descurca într-o zi sau să încalci porunca Lui Dumnezeu, făcând un avort?
un copil este cel mai frumos dar de pe lumea asta. sigur, e dureros să nu ai nimic să îi oferi, dar merită să te zbaţi .
Uite un bărbat curajos
Eu zic că mai bine să fii resposabil. Copiii vin de obicei din greşeli. Ok, sunt şi excepţii. Dar asta cu să nu ucizi cred că ţine şi de responsabilitate. Şi de respect faţă de tine.
Buburuzoooo, ce-ai măi cu noi?! Ne-ai luat cu d’astea grele…
Sunt de acord cu ideea de a fi responsabil faţă de viaţa pe care o dai, dar nu-s de acord cu ideea că mai toţi copiii vin din greşeli, ori că aducerea pe lume a unui copil poate interfera cu respectul faţă de tine, perturbându-l.
Şi totuşi, cred că este un păcat avortul. Dar, din nefericire, un păcat considerat, de multe ori, inevitabil de către femei.
Fiecare păcat îşi are, însă, ispăşirea lui.
dragilor,
un copil, indiferent cum vine, este o mare bucurie! sunt prea multe de spus despre copii, despre venirea lor pe lume, despre ce le oferi! un copil….inseamna responsabilitate! iar cele care nu au cu ce sa creasca copii, in loc sa faca coada la avorturi, pot cumpara pastile…etc, sunt destule de luat …ca sa eviti o sarcina!
dar bine ar fi sa avem parte de un trai decent, sa-ti cresti copiii frumos, indiferent cati faci…sa le oferi hrana, educatie, imbracaminte…o viata linistita….
da’ cum nu toti romanii “traiesc bine” ci doar 10% ….dragilor…..tot inainte la facut copii si mutat la popul nord…..ca poate acolo vom trai BINE
Măi, părerea mea e că avortul e cel mai mare păcat de pe lumea asta, deoarece iei o viaţă care nici măcar n-a apucat să “vieţuiască”. Se spune k bebeluşii ţipă în timpul “avortului”, doar k datorită faptului k nu sunt dezvoltaţi, nu se pot auzi.
Deci, oameni buni ! Chiar dacă sunteţi ortodocşi, catolici sau atei, viaţa e viaţă şi chiar dacă nu consideraţi “omorul” un păcat, gândiţi-vă k în locul acelor bebeluşi aţi fi putut fi voi, aşa k, Mary, eu sunt de părere că dacă nu ai cu ce să îi creşti, mai bine nu-i mai faci, decât să îi concepi şi pe urmă să îi omori înainte de a-şi da şi ei cu părerea despre lumea asta “mirifică” în care trăim. Cam lung comm-ul ăsta, zici k am scris e vreun eseu, asta e ! Te-am poopat !
Şi bărbaţii au rolul lor în perpetuarea vieţii. Dar aş lăsa femeile să vorbească despre subiectul ăsta. Hai să nu vorbim, noi, bărbaţii. Oricum ar fi…nici măcar nu înţelegem ce e în sufletul unei femei nici atunci când face un avort, nici atunci când poartă 9 luni un copil în pântece, când îl naşte, când alăptează…
Hai să nu ne dăm noi cu părerea şi să ne facem cunoscută luciditatea noastră nesimţită. E uşor să ne dăm cu părerea. Imediat ne facem judecători, ce uşor e…
Mda, ne dăm şi noi cu părerea. Minunat este atunci când, în ciuda greutăţilor pe care le întâmpini, creşti un copil pe care nu neapărat l-ai dorit în prima clipă iar în scurtă vreme constaţi că norocul l-a urmărit, că devine adolescentul sclipitor, apoi tânărul întreprinzător care, nu numai că se descurcă fără sprijinul tău, dar vine în vizită de ziua ta şi îţi spune din toată inima: “îţi mulţumesc că mi-ai dat viaţă!”.
buburuza, nu e chiar asa, sa stii. si, sincer, cred ca e mai cinstit sa nu’l oferi lumii decat sa’i oferi perspectiva “noroc si te descurci tu cumva in viata”
asta in cazul nefericit in care tre sa alegi
Nici n-am zis că e tocmai aşa, Ilinca. Am întrebat care o fi calea cea dreaptă. Apoi am scris despre cazul fericit, în care ai decis să faci şi să creşti un copil, ţi-a fost extrem de greu şi cu toate astea i-ai oferit o viaţa cu toate cele trebuincioase pentru ca la final să îţi dai seama că nu ai greşit.
Hmmm, greu de explicat…
Sincer?chiar mi sa intamplat adik…la momentu de fatza nuj daca sunt…dar baiatul cu care am faqto si cu care stau de 11 luni d zile,mai avem pootzin si facem un an,este foarte bogat si nu cred ca un copil,ar fi o problema,…dar faza este k io am 16 ani si el 17 aproape 18…chiar nu stiu ce sa fac…spre exemplu,mama mea m-a faqt la 16 ani si mamaie a nascut la 15 ani….Sunt intr-o mare “dilema”daca pootem sa ii spunem ashea…
Rox@n@, cel mai bun sfat îl dă întotdeauna mama. Ea este cea care “simte” multe dintre lucrurile pe care noi refuzăm să le acceptam. Ar fi minunată o şuetă cu ea, mai ales că subiectul, după cum spui, nu-i este străin, pentru că a trecut printr-un astfel de moment. În orice caz, dacă testul de sarcină pe care-l cumpără prietenul tău mâine de la farmacie, arată că “vine barza” şi dacă zici că avem de treabă peste vreo 7-8-9 luni (că aşa te-o sfătui mama), atunci BOTEZĂM. Dacă tu simţi că nu e cazul şi că e devreme şi că mai avem de şcolărit, mergem la medic. Trebuie doar să scrii…